Translate this blog in your language

vineri, 26 aprilie 2013

Numai "clișee"....


Vreau sa-mi iau rămas bun tata, plec și nu mai vin niciodată aici

Astăzi mi-am dat seama cine sunt în realitate și am încercat sa-ți explic
Dar probabil ca nu sunt destul de inteligent ca sa pot sa fac asta
De aceea mai bine plec! 
Dacă dau lovitura, îți trimit un cec.
Pana atunci însă, uita ca mai trăiesc.
Am văzut, tot ce e mai drag pe lumea asta:munca și hrana și răgazul de a ședea și a fuma
M-am uitat atunci la stilou și mi-am spus: de ce încerc sa devin ceea ce nu vreau sa fiu? 
Ce caut eu într-un birou? De la început m-ai îndrumat pe o cale greșită...
Eu nu! Nu ma dau ușor bătut. Răman aici și în cele din urma am sa înving
Eu am sa va dovedesc ție și tuturor, nu am murit în zadar
Drumul lui a fost drumul cel bun
Numai mergând pe acest drum poți izbuti în viața.





Am mai fost pe aici....


Cu brațele deschise stăteam pe marginea abisului și respiram mireasma din adâncuri. 

Am vrut sa vad și sa descopăr tot ce tine de ea, dar nici de data asta nu m-a lăsat, probabil a crezut ca nu merit, și poate asa o fi, cine știe ce "polițe" am de plătit în viata asta?!?! Imediat ce am început sa ma dezbrac de secrete a fugit și ea. Dacă sa-ți urmezi visele este o greșeală,  am greșit și mi-a plăcut.  Voi continua sa greșesc la infinit, mi-a plăcut la nebunie sa sufăr cu gândul la ea, pana a venit și a doua oara, și nu am făcut decât sa fiu EU. Cred ca este un gest sadic sau nesăbuit în ziua de azi,  dar crede-ma ca prefer starea aceea ușor masochista în locul amorțelii asteia dulci, care m-a cuprins acum. Nu mai simt nimic. Nepăsarea asta este ciudata, nu ma caracterizează. Am obosit sa alerg.

De un timp, (mai exact 2012 Decembrie), am făcut ceea ce am simțit că trebuie să fac, indiferent de consecințe sau să mă întreb foarte mult ce urmează după. Intuiția este factorul de decizie superior iar prezentul este calea pentru a simți mai multă iubire. Acum, simt că este timpul de o schimbare, schimbarea Pământului pe care m-am născut, am crescut, am evoluat, am iubit, am urât, am râs, am plâns, am căzut și m-am ridicat.



"Dacă tinereţea ar şti şi bătrâneţea ar putea" - Părintele Arsenie Papacioc 











sâmbătă, 20 aprilie 2013

Ganduri de la Sibiu. Podul minciunilor si multa DRAGOSTE




Ce energie frumoasa e aici. O mica vizita prin centrul cultural al Romaniei m-a ajutat sa ma deconectez de viata aglomerata, rapida si haotica din Bucuresti. 

M-am trezit cu un oftat după dragoste. Ce frumos este când iubești și te dăruiești și mai ales când ești la rândul tău iubit și toate astea indiferent de câți bani avem în buzunar ca pana la urma ne putem iubi și pe o banca în parc iar natura sa ne fie martor la acest eveniment....eeehhhhh...asta este RAIUL
Dar ce înseamnă societatea din ziua de azi....Uitam sa ne mai pierdem…..Uitam sa mai iubim, Uitam sa ne mai lăsam iubiți…. și umplem aceste locuri sacre cu MULTA FRICA!

 Inflorițideveniți cei mai buni, descoperiți cine suntețisimțiți-va bine cu voi înșivă“.  Întâlnesc din ce în ce mai des acest mod de gândire la persoane diferite, și toate nu fac decât sa-și construiască o SUPER CARAPACE, sa evolueze singure și sa-și închidă suferința ce au dobândit-o de-a lungul vieții în propriul suflet. Aleg sa-și ascundă frustrările, sa devina altceva.... altcineva considerând ca asa este mai bine, alegând sa-și păstreze suferințele iar în momentul care viata le “ doboară” pentru un mic moment, aceste suferințe sa reapară chiar cu o intensitate mai puternica, și tot asa învârtindu-se într-un cerc pana când aleg sa rezolve aceste probleme și abia atunci pot gusta viata cu adevarat pentru ca asta trebuie, sa ne lăsam surprinși de viata, întrucât A TRAI sau a te îndrăgosti  înseamnă a lăsa sa cada toate zidurile, a lăsa garda jos, a nu te mai preocupa de sine și a accepta ca celalalt sa devina centrul lumii tale interioare.  Pentru a se face simțit  sentimentul are nevoie ca noi sa ne desprindem de noi înșine, sa fim pregătiți sa ne lăsăm invadați de celalalt.

„Ce face? Ce gândește ? Unde este?“ Întrebări imposibile dacă suntem plini de sine. Si, de altfel, cum sa acceptam sa ne pierdem suveranitatea, stăpânirea de sine, într-un univers în care necesitatea de a fi cel mai bun este mereu pusa pe primul plan? Pentru unii, a-și asuma riscul de a fi respinși de cel sau cea de care sunt îndrăgostiți este de neconceput. Ei prefera sa fie iubiți decât sa se îndrăgostească  atât de mult le este frica sa nu depindă de celalalt, sa fie uitați sau detestați încât dragostea le pare un sentiment periculos. Ei aleg deci sa treacă peste el și compensează cum pot – de exemplu, investind și urcând în ierarhia muncii.

Suntem analfabeți emoțional, trăim într-o societate în care învățam sa ne supunem și sa ne arătăm puternici pentru a putea supune. Eu simt ca nu mai am nevoie de aceasta masca deoarece lupta dintre rațional și emoții m-a măcinat prea multi ani. Sunt mult mai fericit când îmi accept emoțiile și îmi folosesc și rațiunea în consecință. Inteligenta nu este doar măsurarea IQ-ului, ar fi atât de ușor dacă simpla cultura generala ne-ar rezolva toate problemele în viata. Va propun sa va faceți timp și pentru voi și sa faceți cunoștință cu voi înșivă.  Copilăria,  educația și societatea sigur și-au lăsat amprentele, însă cu siguranță va veți iubi mai mult când o sa va descoperiți asa cum sunteți nu cum ați fost învățați ca trebuie sa fiți. Aveți încredere în voi, dar mai ales în emoțiile, trăirile și sentimentele voastre.

Lăsați-va topita gheata, desprindeți-va de tot ce a fost pana acum, ați învățat din toată suferința voastră, ați experimentat iar acum e timpul sa eliberați aceste suferințe și sa RENAȘTEȚI, pentru ca practic asta este de fapt “renașterea” (biblic vorbind)



vom iubi şi vom fi liberi




 \


joi, 4 aprilie 2013

Ecouri din Serbia la afrontul adus românilor pe bani europeni




Un profesor de istorie sârb din Voivodina, aflat zilele trecute la Satu Mare, a transmis redacţiei o reacţie pe marginea articolului “Afront adus românilor pe bani europeni”, apărut în numărul din 4.12.2012 al Gazetei de Nord Vest. Reproducem integral textul transmis de profesorul sârb Miodrag Stanojevic:
“Mă numesc Miodrag Stanojevic, sunt sârb din Vojvodina şi profesor de istorie în Novi Sad. Aflându-mă într-o călătorie către Ucraina, am zăbovit trei zile în urbea dvs., bucurându-mă de ospitalitatea unui vechi prieten şi a familiei sale. Menţionez că vorbesc fluent limba română deoarece am copilărit într-un sat mixt vlaho-sârbesc.
Ştiind că sunt profesor de istorie şi bun cunoscător al revizionismului unguresc, amfitrionul meu mi-a arătat articolul “Afront adus românilor pe bani europeni” apărut în ziarul Dvs. Totodată mi-a relatat câteva evenimente recente de acest gen:
- fenomenul Csibi Barna, un degenerat care îşi permite să dea foc în centrul României unei păpuşi reprezentând un erou naţional al românilor (n.r. Avram Iancu), autorităţile române ignorând acest gest.
Vă propun un exerciţiu de imaginaţie: Ce s-ar fi întâmplat dacă:
- un român ar fi dat foc la Budapesta unei păpuşi reprezentându-l pe Kosuth Lajos
- un turist german ar fi incendiat la Tel Aviv o păpuşă reprezentându-l pe David Ben Gurion (n.r. primul premier al Israelului) sau pe Golda Meir (n.r. de asemenea premier al Israelului)
- un ungur din Vojvodina ar fi incendiat la Novi Sad o păpuşă reprezentându-l pe Milos Obilic, eroul naţional al sârbilor de la Kosovopolje.
Meciul Steaua – Ujpest de acum 3 ani: la intrarea în România, suporterii unguri aflaţi în tren au afişat “Transilvania aparţine Ungariei”, iar pe stadionul Steaua din Bucureşti au afişat românii = ţigani. Acelaşi scenariu:
- ce s-ar fi întâmplat dacă Ujpest ar fi jucat la Beograd cu Partizan sau Steaua Roşie. Oare ar fi avut curajul ungurii să afişeze mesajele “sârbii = ţigani sau Vojvodina aparţine Ungariei”? Nu, nu ar fi îndrăznit, iar dacă ar fi fost atât de tâmpiţi să o facă, în aceeaşi seară ar fi cinat în Infern.
De ce îşi permit asta în România? De ce nu îşi permit acelaşi lucru în celelalte ţări unde au minorităţi maghiare şi revendicări revizioniste, adică Slovacia, Serbia, Ucraina? Simplu, pentru că ei ştiu (aşa cum au menţionat în “Traseul Legendelor Sătmărene)” că românii sunt “un popor paşnic, binevoitor şi primitiv” şi, completez eu, un popor “imbecil de tolerant”. Totodată ei ştiu că slavii (din Slovacia, Serbia, Ucraina) nu sunt aşa. Şi nu îşi permit.
Afirm cu tărie că nu există nicăieri în lumea civilizată o ţară care să acorde atâtea drepturi unei minorităţi alogene cum acordă România minorităţii maghiare. Şi totuşi nu vor fi mulţumiţi niciodată, sâcâindu-vă perpetuu (ca un ţânţar în miezul nopţii) cu aceeaşi pretenţie imbecilă: autonomie. Tupeul lor se manifestă şi prin faptul că ei consideră ca fiind similară pretenţia lor de autonomie teritorială în România cu cea a catalanilor din Spania, ignorând cu bună ştiinţă marea diferenţă: catalanii sunt băştinaşi în Spania, pe când maghiarii sunt alogeni asiatici în România.
Gazda mea mi-a spus că, pe lângă “valahi puturoşi” maghiarii vă mai numesc şi “mămăligari”. Îşi permit asta în ţara voastră. Sunt derutat şi confuz, neputând înţelege cum este posibil să nu existe în rândurile poporului român, “paşnic, binevoitor şi primitiv” un profesor de istorie altruist care să explice ungurilor ABC-ul istoriei lor efemere:
- în anul 700 sunt menţionaţi în cronicile coreene ca fiind nişte nomazi primitivi care jefuiau prin nordul Coreei şi estul Chinei
- în 896, şapte triburi maghiare şi trei triburi de turci khazari, fugărite din stepele Asiei de către pecenegi, se stabilesc în Panonia (locuită atunci de slavi, valahi, avari, germanici), în total 225.000 de nomazi sub conducerea lui Arpad. Prima lor preocupare după stabilirea în Panonia a fost jaful (logic). Incursiunile lor sângeroase s-au desfăşurat în toată Europa ajungând până în Spania, până când Otto I cel Mare i-a umilit la Lechfeld în 955.
- Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) unifică triburile ungureşti şi îi creştinează. Totodată începe şi procesul de maghiarizare agresivă a populaţiilor din jur: germanici, valahi, slavi, acest proces fiind de fapt esenţa strategiei de supravieţuire a acestui mic popor migrator asiatic în Europa. Personalităţile proeminente ale istoriei lor nu au fost unguri: Matei Corvin, Petofi Sandor (Petrovici Alexandar – sârb, părinţii lui nu cunoşteau limba maghiară), Kosuth Lajos – slovac, precum şi majoritatea regilor Ungariei. În 1910 un istoric maghiar recunoaşte că doar 10% din unguri sunt urmaşii celor şapte triburi maghiare stabilite în Europa în 896, restul fiind populaţii maghiarizate de-a lungul timpului (valahi, germanici, slavi). De fapt cum ar putea un ungur blond din zilele noastre să fie urmaşul cetelor mongoloide venite în Europa în secolul IX?
Ceea ce trebuie accentuat este faptul că începând de la Ştefan cel Sfânt şi până la dispariţia regatului ungar în 1526, Transilvania nu a făcut parte niciodată din regatul ungar, fiind întotdeauna voievodat autonom.
- Înfrângerea de la Mohacs din 1526 în faţa turcilor şi cucerirea capitalei Buda în 1541 are ca urmare dispariţia de pe harta Europei a regatului ungar. Partea occidentală a Ungariei este anexată de Imperiul Habsburgic, iar restul, inclusiv Buda, devine paşalâc turcesc. Transilvania rămâne principat independent sub suzeranitate otomană.
- După respingerea asediului otoman asupra Vienei (1683), Imperiul Habsburgic ocupă teritoriul fostului regat ungar şi Transilvania, anexiuni recunoscute prin tratatul de la Karlowitz (1699).
- În 1849 Kosuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenţia habsburgică şi ţaristă înăbuşă această pretenţie.
- În urma pactului dualist din 1867, Ungaria devine regat în cadrul imperiului Habsburgic (numit din acel moment imperiul Austro-Ungar), având constituţie proprie şi o oarecare autonomie.
- În 1918, în urma înfrângerii din primul război mondial, imperiul Austro-Ungar se destramă, Ungaria devine stat independent iar Transilvania alege să se unească cu România.
Trebuie să subliniez imbecilitatea revizioniştilor unguri. Cum pot susţine că Transilvania a aparţinut Ungariei 1000 de ani, când regatul Ungariei a dispărut din 1541 până în 1867, perioadă în care a fost paşalâc sau provincie habsburgică, în timp ce Transilvania a fost voievodat autonom de la Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) până în 1699 când devine provincie austriacă (ca şi Ungaria de altfel). Deci Transilvania şi-a pierdut independenţa în 1699 şi a aparţinut până în 1918 Imperiului Habsburgic, nicidecum Ungariei (care din 1526 până în 1867 nu a existat).
- În 1940, în urma Dictatului de la Viena, o parte a Transilvaniei este cedată (pentru prima dată în istorie) Ungariei. Până în 1944, când revine României, ce fac ungurii în Transilvania? Ce ştiu mai bine: ucid valahi şi evrei, consideraţi rase inferioare. Gena lor asiatică i-a ajutat pe unguri să devină cei mai zeloşi executanţi ai teoriilor rasiale naziste, golind practic Transilvania de evrei. În perioada 1940 – 1944, timp în care Transilvania a aparţinut Ungariei, populaţia evreiască de aici a scăzut cu 90%, marea majoritate fiind trimisă de către autorităţile maghiare către lagărele de exterminare naziste. La fel s-au purtat şi în Serbia odată cu invadarea alături de germani a Iugoslaviei în 1941.
În încheiere, ca să sintetizez relaţia dintre băştinaşii valahi şi alogenii unguri, îmi îngădui un scenariu: un ungur pribeag bate la uşa unui valah. Acesta, ospitalier, îl primeşte în casă. Îi întinde masa, oferindu-i ce are mai bun în cămară. Ungurul, în timp ce se ospătează, pune ochii pe nevasta valahului (frumoasă, bineînţeles) considerând că ar fi normal ca după ospăţ valahul să îi ofere şi un desert, adică nevasta. Indignat de faptul că după ce s-a săturat, valahul nu-i oferă şi nevasta, ungurul îi trage o palmă zdravănă valahului şi încă una. Înainte ca mămăligarul să se dezmeticească, ungurul fuge pe uliţă strigând din toţi rărunchii: săriţi oameni buni, că mă omoară valahul, sunt o victimă.
Aşa că, valahi, fiţi înţelegători şi daţi-le şi nevasta, dar vă avertizez că nu le va ajunge. Următoarea lor dorinţă va fi casa voastră.”

SURSA