Intr-o zi am murit

De "Ioan Stoenica"

Intr-o zi am murit. Cred ca era o zi de toamna. Trebuie sa fi fost, am simtit toate pasarile plecand din mine, si florile ofilindu-se… Nu erau insa niciun fel de fructe in copaci, poate era totusi iarna. O iarna ce a zacut mult sub stratul subtire de bucurie ce de-acum se topise iar cu totul…

Oare ce gandeam atunci? In acea ultima clipa constienta ce a dus la decizia mortii mele, in ziua dinainte si ziua de dupa ce nu a mai venit pentru mine? Oare a fost un gand sau un sentiment ce m-a impins? As vrea sa fi fost un sentiment. Sa stiu ca mi-am ascultat inima pana in ultima clipa, si mintea mea n-a luat decizii impotriva inimii. Poate totusi a avut si ea ceva de spus… o ascultam si pe ea… mult… Fara ea n-as fi stiut sa separ florile de maracini inainte sa le cresc in mine si nici ca trebuie sa le ud cu o dragoste venita de undeva de sus dintr-un albastru adanc, nu cu rautatea si ignoranta celor din jur. Le-am tinut cu mintea pe o directie din care vantul raului din jur nu batea niciodata sa le rupa. Cat de frumoasa e o floare ce in fata vantului se rupe si se ofileste, comparativ cu una ce se zbate sa-si apere tulpina? Poate doar unele stiu ca toata frumusetea petalelor lor exista datorita a ceea ce trece prin tulpina. Poate de aceea unele au mai multa grija de petale. Ce urate sunt florile care nu stiu… Dar nu exista flori care sa nu stie asta. Doar oameni. Florile sunt minunate toate…

Stiam prea multe, de aceea am murit. Sa intelegi e uneori mai dureros decat sa nu. Mult mai folositor totusi.

Cand am murit din corpul ce-mi era prizonier, m-am eliberat. Asa am crezut. Asa cred si acum, desi s-a simtit altfel. Am simtit cum ceva se duce catre un fund de ocean intunecat ce n-avea sa ma mai doara de atunci… dar inotand spre suprafata nu mai ajungeam la ea, si intunericul nu devenea mai luminos. Din ce in ce mai pierdut de soare si de cer, nu mai gaseam nici cerul si nici pe tine nu te mai aveam sa-mi pacalesti durerea cu prezenta ta prea putin pasatoare. Sa pacalesti durerea… ce pacaleala prosteasca… nici de 1 aprilie nu se fac pacaleli asa naive.

Dadeam din maini haotic intr-o apa ce poate era lacrima, si aerul ce il tineam cu grija in plamani ca sa nu mor cu totul incepea sa se termine.

In celula aceea neagra ce ascundea durerea as fi avut aer, in corpul ce-l lasasem in urma, un aer ce m-ar fi salvat de la un chin pe care nu il prevazusem, si a carui importanta nu conta atunci cand decizia s-a luat singura fara sa-i pot spune nimic. Stiu, a fost si mintea mea acolo. Ea a vorbit, cand inima plangea. Puternica sa realizeze tot ce se intampla, nu a putut sa taca in fata unei nedreptati pe care o constata, vazand mai jos cum stapana ei plange viata afara din mine… Poate daca nu ar fi fost mintea, acum as fi trait inca. Acolo. Ce bine ca a fost totusi. Sa traiesti pe fundul unui ocean ce nu cunoaste decat intuneric cand inima ta nu poate bate fara cer, e o alegere pe care un singur lucru in lumea asta te poate impinge sa o faci… Eu nu gasisem acel lucru. As fi ramas acolo, caci n-as fi fost eu mai important…

Pluteam.

Uitasem cate feluri de a pluti exista. Poti pluti simtind frica, poti simti bucurie si dragoste, sau poti pluti simtind durere. Oricum ar fi, nu poti controla sentimentul, caci nu ai nimic de care sa te agati, nu e nimeni sa-ti intinda o inima. Plutesti. Dai din maini si din picioare dar asta schimba doar pozitia, nu si faptul ca plutesti. E ca si cand ai cadea din avion. Poti sa te bucuri stiind ca ai parasuta, poti schimba directia si viteza, dar nu si faptul ca esti in cadere. Poate sa-ti fie frica stiind ca nu ai parasuta, poti schimba directia si viteza, dar nu si faptul ca esti in cadere. Sau poti cadea fugind de flacari, si vantul nu va stinge focul, si prabusirea poate-ti va parea salvare, de-aceea sari… Cand avionul arde si cu el si tu, nu iti ramane decat sa sari, oricum se moare intr-o zi. Dar cel putin asa mai prelungesti o clipa… viata sau durerea, prea putin conteaza, stiind ca-n avion de tine-o minte rade. Dar mai presus de asta, in focul ce te arde, in tine cine rade? Mai e ceva ce ar putea zambi, gandind la tot ce-a fost candva? Sau poate… prea putin a fost ca sa poti zambi. “Am facut multi bani la viata mea… am fost la multe petreceri, am avut multe masini si case, multe femei si multi prieteni cu care ma distram si care tineau la mine… da… pot sa mor zambind!” Eu nu avusesem si nu facusem nimic din toate astea…

Si zambeam… muream si zambeam, pe buze si in suflet, caci stiam ca moartea nu e cel mai rau lucru ce-ar fi putut sa mi se intample. Cel mai rau il traisem atat de mult timp inainte de eliberare. Si-apoi si dupa… Moartea nu e cel mai rau lucru ce-ar putea sa se intample… Nu… Dar lumea nu stie, caci nu a trait nici moartea si nici viata indeajuns, ca sa le simta in fiecare celula a unei inimi mult prea pline de un dor in care s-ar ineca Pamantul…

Dar cand eliberarea devine moarte, e mai trist… caci n-ai scapat de ceea ce te urmarea, ci doar de cel ce provocase asta! Poate ca lasi in urma dusmanii ce te-alearga, au obosit sau poate ca nu le mai pasa, dar dupa tine latra, cu dintii ascutiti, dulaii ce dusmanii i-au aruncat spre tine. Si fugi, si padurea ce-o iubeai devine acum prea deasa, si crengile si frunze te biciuesc pe fata, si pare ca padurea cea plina de iubire, ramane acuma goala, cand altceva pentru tine e mai important ca ea. Si cainii te alearga si nu-ti vor pierde urma, si nu mai poti atunci decat sa te opresti sa lupti. Dar cum sa lupti, ti-e frica! Ascunde-te de ei, afunda-te-n padure, prefa-te ca nu sunt, ca au murit pe drum, c-au renuntat la tine, iluzii! Sunt undeva in urma… sau poate chiar in tine… Ai sa-i revezi candva. Ignora-le latratul infundat… degeaba… Poate latrau de dorul unei vorbe calde. Tu fugi…

In scorbura aceea parea sa-mi fie bine, as fi ramas acolo si-o ora si o viata, stiind ca pentru oameni, numai atat conteaza. Un loc cu tot confortul, cum era pentru mine pomul, un loc ca sa muncesti, sa ai ce sa mananci, asa cum pentru mine padurea devenise birou cu aer conditionat ce nu avea sa-mi dea niciodata dureri de spate sau de cap. Excursii si cadouri, cumparaturi si masina, distractii si distractii, “fun fun fun” (un vis adanc?), le aveam pe toate mai mult decat ei… Padurea era mare, un urs mi-era masina, cadouri flori o mie si-un con dintr-o poveste si lacul sub cascada si raul si padurea si tot in jurul meu erau distractii si bucurii si bani ce nu-mi dorisem niciodata de cand realizasem… Le-aveam pe toate, mai mult decat toti cei ce ramaneau in urma, le aveam caci luptasem nu sa le castig pe ele, ci sa ma castig pe mine! Nu-mi construisem casa, ci mintea, nu luptasem pentru bani si excursii, cadouri si petreceri, ci suferisem ca inima sa-mi fie libera, si libera imi devenise.

Si aveam tot ce imi doream, nimic din ce-si doreau cei multi si care pentru mine nu insemna nimic, si eram liber, si nu era nimic pe care lumea sa il aiba si eu sa simt un acru gandind ca n-am si eu… Acolo aveam tot. Si am plecat mai departe plangand, pentru ca in acel TOT pe care il aveam, nu avem nimic din ceea ce mi-ar fi umplut acel gol… Oare trebuie neaparat intai sa ai ca apoi sa iti dai seama ca altceva te face fericit? Si ce faci daca-ti dai seama dinainte? Mergi inainte sau schimbi drumul spre mai tine? Si-am renuntat si la padure si la flori si la cascada si la rau, si n-am plecat spre un birou mai mare nici spre prieteni ce in gandul meu m-ar fi facut sa spun “in fata suferintei suntem cu totii singuri…” Si-am renuntat la tine si la tot, caci nu te aveam nici pe tine si nimic din ceea ce iubeam in mine si in jur…

Si imi doream atat de putin ca sa fiu fericit, dar putinul acela… pentru oameni era mai mare decat Lumea si atunci credeau ca nu se poate sa il ai. Si uitau ca de fapt e vorba sa-l oferi… Ce mic trebuie sa fii sa vezi dragostea asa departe… Departe, nu mare… Ce mare trebuie sa fii sa iti dai seama ca “enorm” pentru tine e ceva normal, si “normalul” lor pentru tine e ceva minuscul. Cata credinta trebuie o inima si-o minte impreuna sa creeze, sa iti dea forta sa alegi moartea mai bine decat sa renunti la vis sau la credinta, sa ai putere sa fii TU oricat de mult te doare asta, sa poti SA FII cand toti in jurul tau se multumesc sa FACA… sa poti sa mori pentru ceva mai mare decat ce-i in jurul tau, si intr-o zi, sa mori pentru ceva mai mare decat tine. Pentru ce mori azi daca te calca o masina? Pentru ce traiesti? Ce mica-i moartea comparativ cu viata… si oamenilor le e mai frica de moarte decat de felul cum traiesc, si moartea le patrunde mult mai adanc in suflet… Amar…

Trecusera cateva stele pe langa mine cand mi-am amintit ce se-ntamplase.

Stiam prea bine cine sunt, si eram eu, nu altii ce vorbeau prin mine cu ganduri adunate din prejur… Ca sa renunt la mine devenind ceva ce niciodata nu-mi doream, ceva mult prea departe de-o lume ce-o iubeam, de-o inima cu aripi si-un suflet plin de cer, ar fi insemnat o moarte mai lunga si mai dura, decat aceea lenta ce te chinuie cativa ani. Si am ales sa mor o moarte mult mai trista, puternic sa aleg durerea in locul unui compromis si mii de bucatele rupturi din al meu suflet, in locul unui corp robotic ce-ar fi luptat vesnic, pentru ceva minuscul, comparativ cu EA…

N-am stiut sa apreciez? Ce, durerea? Ce usor e sa vorbesti si vorbele sa nu aiba continut la o simpla analiza. Am stors in mine fiecare picatura de suferinta si un pahar prea mare l-am degustat din plin, lasandu-i gustul acru prin sange sa imi curga si-o inima golita, umpluta de venin… Si n-am dat inapoi la prima lovitura, nici la a doua nici cand in spate caram singur provizii mult prea grele pentru acel pahar, dar inima aceea… nu mai era a mea sa o pot tine-n mine. Si am murit atunci, plecand cu golul meu si cu paharul plin, o ultima amintire, o legatura trista, in inima un spin… Ce dulce-i suferinta cand in ea se-ascunde tot ce-ai avut frumos, si-i trist ca pentru-a merge inainte, trebuie sa-o tii cu tine, caci e o punte spre ce-a fost! Cand suferinta-i toata dragostea ce-o ai, si-i mult mai multa dragoste decat a celor multi, inveti sa apreciezi mult suferinta… si ea atunci ajunge sa te-nvete multe… Dar cine sa stea sa o asculte? Fugiti de ea micuta… nu-i de mirare ca dragostea e cum se vede in jur. Nu se vede. Oare daca nu se vede, inseamna ca e totusi acolo? Cui ii pasa? Fiecare cu dragostea lui, tu stii mai bine cat cu-adevarat o ai. Minte-te acum.

Si care-i diferenta pe care un copil o poate face uitandu-va la voi printr-un geam cu vizibilitate in sens unic, creat de minti prea ocupate sa lase ochii sa il vada? Prea putina informatie ca sa cunosti un om de la distanta, si criticati copilul ca prefera sa-si faca temele decat sa se joace cu voi, considerand ca va judeca prea aspru fara sa va cunoasca… Dar el simte… si tu esti cel ce esti in tine, si ce se vede esti tot tu! Doar atat in ochii lui, caci unde sa se uite sa te vada mai bine? Tu nu te joci. Tu nu te joci, nu… Cand vrei sa mergi cu bicicleta si vezi o minge stand pe un trotuar, prea putin conteaza ce-i inauntrul mingii, cand ea din start se vede, nu-i bicicleta ta… Dar nu-i nimic, mai sunt si alti copii, unul poate va ramane. Iti va-nvata si meseria si drumul. Producatori cu totii, si nu-i nimic din ceea ce faci ce n-ar putea face si cel de langa tine.

Fusese un camion. A trecut. Si-n urma lui, bicicleta sfaramata, si mingea rade inca intreaga. Cu-acelasi gol interior. Si catre cine mergi atunci? La ce mai e buna o bicicleta rupta de durere, cand ai putea mai bine s-alegi un compromis? Mingea nu-i bicicleta, dar cel putin te poate face sa simti ceva mai bun, caci in acel moment, in ochii ei si-ai unora, mingea-i de preferat! Cat de mult iubeai bicicleta? Las-o pe drum, nu te mai uita la ea, iti va fi mai usor asa…

Si joci uitand de bicicleta un joc ce nu-ti doreai nicicand in vise, dar visele-s pentru copii, realitatea-i mult mai dura, si viata te invata sa-accepti ceea ce vine, nu sa te lupti cu forta pentru ce iti doresti, caci tu oricum nu stii ce vrei… Si uneori in lupta asta se-ntampla inima sa planga, e ea ce mana mintea-n lupta, ca faci ce simti, dar si gandesti, nu doar gandesti si faci apoi, ceva ce prea putin se simte-n noi… Si lupti si doare si mai si mori, si-apoi un singur lucru face diferenta… Momentul cand realizezi ca dragostea era in tine, nu in altul sau in afara, si tot ce simti pleaca din tine, si nu-i nimic in celalalt sa nasca asta-n tine, e totul in tine, si-n tine esti si tu, cel ce traiai candva. Si-apoi lipeste bucatile rupte de tine sau de noi, de altii sau de ploi, doar tu o poti face! Nu unul nou ce-ai vrea sa vina sa te surprinda, aratandu-ti ca viata-i mult mai mult decat ceea ce tu traiesti in acea uitare fortata de-o frica atat de lasa…

Si-apoi o singura durere ramane de trecut… ******* **-* ******* ** ****** ******** * **** ** ** *****, ** ** ** *****. Si apoi vei fi liber. Sa iubesti… sa mori…

…

Intr-o zi am inviat. Multumesc Doamne pentru moarte…

Toți oamenii sunt speciali și toate momentele sunt deosebite.

Visele ne otravesc realitatea.

Un soldat american, inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile. Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte.

Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Si ea i-a scris inapoi. Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica.

Intr-una din scrisori, el i-a scris si a rugat-o sa-i trimita o fotografie. Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata. Asa ca nu i-a trimis nicio fotografie.

Cand s-a terminat razboiul si el s-a intors in SUA, si-au dat intalnire in New York, in Grand Central Station. Ca sa se recunoasca, ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir.

Asa ca in acea zi, intr-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte in mana cauta o femeie cu un trandafir in mana. Va dati seama ce asteptari avea? Era pe punctul de a-si gasi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o vazuse niciodata.

Asteptand, a vazut o fata superba, imbracata intr-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a indreptat catre el si… era minunata. Era dincolo de orice imaginatie. Iar el s-a uitat si a vazut ca ea nu avea niciun trandafir.

Langa el s-a oprit o doamna mai in varsta. Avea un trandafir in mana.

Va puteti imagina? Tanara superba si doamna care nu arata foarte bine, dar cu un trandafir in mana. Si nu era frumoasa, chiar destul de neatragatoare si imbatranita. Voi ce ati fi ales?

Persoanei cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna cu trandafirul, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el, l-a privit si l-a intrebat:

- Vii cu mine soldat?

Iar inima lui era sfasiata. Decizii. Alegeri. S-a gandit un minut. In timp ce tanara se indeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga: si-a continut drumul catre persoana mai in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si i-a zis:

- Buna ziua, si a invitat-o la cina.

Iar aceasta i-a spus:

- Fiule, nu stiu ce se intampla aici, dar tanara imbracata in verde care tocmai a trecut pe langa tine, m-a rugat sa tin in mana acest trandafir si mi-a spus ca, daca vei veni la mine, sa-ti spun ca te asteapta la restaurant.

Mi-a mers direct la suflet povestea asta, e ceea ce facem noi toată viata. Ne pregătim pentru întâlnirea cu iubirea, ne imaginam cum ar fi, avem atâtea așteptări cat ne-am lăsat imaginația să zburde. Ne pregătim temeinic de fapt pentru dezamăgiri. Ne punem clar pe un pilot automat, pe "asa ar trebuie să fie" deși habar nu avem ce vrem, avem doar niște fantezii nerealiste. Si atunci când suntem pe cale să întâlnim iubirea nu facem decât să ii dam cu piciorul, ne lăsam sentimentele otrăvite de visele noastre.

Nu avem răbdare să stam de vorba cu noi, să descoperim ce vrem, nu avem răbdare atunci când întâlnim oameni noi in viata noastră, ne spunem "nu corespund" și cu asta basta.

Nu spun ca e greșit să visam, e extrem de important să visam. Dar e important să știm ce vrem de la persoana de lângă noi, cum am vrea să ne facă să ne simțim, ce valori vrem să împărtășească cu noi etc. Iar atunci când o vom întâlni nu vom avea nici un dubiu, vom știi ca e ea, atunci când știm ceea ce vrem nu vom alege decât corect.

Viata ne testează atunci când nu știm ce vrem, atunci când suntem cu capul prea in nori sau ca struțul in nisip. Atunci avem nevoie de ceva care să ne trezească.

Mi-am dat seama cat de mult ma păcăleam, visând. Vroiam cu disperare iubirea in viata mea și atunci atrăgeam persoane nepotrivite, "inițial" conform cu visele mele, însă trezirea la realitate era intotdeauna dura.

Mi-am dat seama ca imi spuneam ca sunt pregatit doar pentru ca visam, nu si pentru ca stiam ce imi doresc, iar in momentul in care apărea cineva in viata mea ii inchideam usa in nas... era "neconform cu cea din visele mele". Sau eram deschis atât cat vroiam, "deținând controlul".

Alegerea corecta vine din adâncul sufletului tău, acolo unde nu poate exista altceva decat iubire, unde nu ajunge altcineva decât tu, asa ca nu ai cum să fii rănit(a). Alegerea corecta înseamnă să lași ușa deschisa și să vezi care e mesajul fiecărei persoane sau eveniment care apare in viata ta. Poate fi doar un bun prieten, poate te va conduce spre iubirea pe care ți-o dorești, poate mai ai ceva de învățat etc.

Timpul...

Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete... ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si
construiasca toate drumurile bazate pana astazi si acum, pentru ca terenul lui "maine"
este prea nesigur pentru a face planuri ... si viitorul are mai mereu o multime de
variante care se opresc insa la jumatatea drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de
viata a soarelui, arde si calcineaza.
Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intradevar poate suporta, ca intradevar are forta, ca intradevar e valoros, si omul invata si invata... si cu fiecare zi invata.
Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut.
Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara
a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti.
Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti
intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.
Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati,
si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat
doar de false prietenii.
Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul
vietii sa faca rau celui ranit.
Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar
sufletele cu adevarat mari o pot face.
Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata
prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate.

Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.
Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana,
mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.

Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai.

Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.

Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt...

Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.

Dar din pacate, toate se invata doar cu timpul...

Marile dureri nu dor doar la început......

Motto: “Marile dureri nu dor doar la început. Ele sunt mari pentru că deschid o rană care nu se mai vindecă.” – Mihail Drumes

Se spune ca prima taietura e cea mai adanca. Doare cel mai tare. Pentru ca e prima, pentru ca esti lipsit de experienta si pentru ca socul durerii te lasa sleit de puteri, incapabil sa reactionezi si sa incerci sa minimalizezi daunele. Asa ca prima oara cand esti ranit lasa urme pe care nu le uiti niciodata.

Ulterior, incepi sa te obisnuiesti. Stii ca o sa doara, stii ca doare tare, asa ca te pregatesti psihic pentru soc si durerea vine deja pe un teren pregatit. Uneori, doare atat de tare, incat te detasezi de trup, te privesti de undeva din afara, asteptand sa treaca valul, pentru a reveni la locul tau. Exista un pericol insa cand faci asta…cand te ascunzi de tine insati. Risti ca problema sa ramana nerezolvata si sa reapara cand ti-e lumea mai draga. Si astfel, trecutul pe care il credeai ingropat risca sa te traga inapoi in timp, spre abisuri intunecate. Totul tine insa de experienta, de puterea de a lupta si de dorinta de a merge mai departe. Tine de tine.

Exista tot felul de dureri. Se deosebesc prin intensitate. Prin cat de importanta e persoana sau imprejurarea care le-a provocat. Sunt dureri mici, care lasa in urma doar zgarieturi, daca ai grija de ele nu vei ramane nici macar cu semn. Si sunt dureri mari, adanci. Dureri care te doboara, care iti taie rasuflarea si care iti rastoarna lumea intr-un fel de nerecunoscut. Matura tot in calea lor, ca niste uragane. Iar tu, ramas in urma, trebuie sa gasesti cumva calea sa te regasesti, sa aduni bucatelele imprastiate in toate cele patru zari si sa te pui pe picioare. Sa te recladesti.

O categorie aparte o reprezinta durerile pe care ti le provoci singur. Din sadism, sa simti ca traiesti, sa iti alerge adrenalina prin vene, sau pur si simplu din teribilism. Uneori iti provoci durere singur pentru a te scuti de o alta viitoare, mult mai mare. Aici e nevoie de multa intelepciune si de mult curaj, ca sa poti sa iti tai singur creanga de sub picioare si sa induri cazatura. Esti constient insa ca era deja putreda si ar fi cazut oricum, poate in momentul cel mai nepotrivit. Si atunci, iti oferi libertatea de a alege momentul caderii.

Si mai sunt durerile pe care le provoci tu. Pe care de multe ori nu le iei in seama, in egoismul tau de a-ti linge doar propriile rani. Uneori ranesti fara sa iti dai seama. Realizezi abia dupa ce ai facut-o. Uneori ranesti din razbunare, dorind sa intorci lumii o parte din propriul venin. Si uneori ranesti din necesitate. Pentru a evita rani ulterioare mai adanci. Si atunci, cu buna stiinta, desi e o decizie grea, o faci. Tai in carne vie. Sperand intr-o intelegere si iertare viitoare.

Ranesti si esti ranit in fiecare zi. Face parte din viata. Din lupta pentru supravietuire. Ironic, provoci durere si plangi la randul tau de durere…pentru a fi fericit. Pentru a ajunge la capat de drum, unde speri ca vei gasi raiul promis si visat. Se spune ca nimic ce merita cu adevarat in viata nu se obtine fara putina durere.

Si speri ca in varful acestei Golgote pe care o urci in fiecare zi sa te astepte cineva cu flori si o mangaiere, nu cu un ciocan si niste piroane.

Nu-mi da sfaturi, stiu sa gresesc si singur

“Nu-mi daţi sfaturi, ştiu să greşesc şi singur!” I. Kant

Competenta naşte încrederea in sine.

Multi oameni încearcă scurtături, calea uşoară de a obţine ceea ce vor.

In:

- sex, relaţii şi iubire

- bani

- sănătate, nutriţie şi sport

Toţi cautam tehnici şi smecherii, pilule magice care să ne ofere avantaj şi să nu trebuiască să muncim prea mult.

Adevărul e ca încrederea in sine apare doar când ne dezvoltam şi competenta de a face un lucru. Adică ne dezvoltam abilitatea de a face un lucru.

Dupa ce citeşti toată teoria din lume privitoare la lucrurile pe care vrei să le schimbi in viata ta, vei rămâne in acelaşi loc unde eşti acum.

Exista o singura cale de a–ţi dezvolta încrederea in tine, abilităţile şi competenta şi astfel să ajungi persoana care vrei să fii şi să ai lucrurile pe care vrei să le ai.

ESECUL

Spune-mi de cate ori ai eşuat încercând să obţii un lucru şi am să iţi spun cat de aproape eşti să obţii acel lucru.

Totuşi exista şi aici un mic secret.

Sa faci acelaşi lucru când nu ai rezultate şi să eşuezi in acelaşi mod de mai multe ori e ca şi când ai un zid in fata şi dai cu capul in el poate reuşeşti să treci prin zid.
“Am ratat mai mult de 9000 de aruncări in cariera. Am pierdut aproape 300 de jocuri. De 26 de ori mi s-a încredinţat responsabilitatea de a înscrie coşul decisiv, şi am ratat. Am eşuat din nou şi din nou şi din nou in viata mea, şi de aceea am reuşit.” Michael Jordan.
In 1999, a fost numit cel mai mare atlet nord American al secolului 20. Eşecul este oportunitatea de a lua lucrurile de la început într-un mod mai inteligent.

Eşuează cat de repede poţi in domeniul in care vrei să devii bun. Eşuează ieftin şi repede ca asa poţi învăţa lecţia pentru ca drumul tău spre ceea ce vrei in viata să treacă printr-un număr mare de eşecuri mărunte. Ele sunt oportunitatea ta de a învaţă şi a a evolua.

Oricât de mult aştepţi momentul potrivit, când vei începe, tot începător vei fi.

Eşecul e o idee inventata de oameni, eşecul in sine nu exista. Exista un proces de învăţare.

In societatea noastră eşecul este stigmatizat de parca societatea nu ar vrea ca tu să treci din eşec in eşec şi să devii o persoana mai buna cu încredere in sine in urma experientelor trăite. Daca suferi un eşec te opreşti din dezvoltare, laşi să te afecteze intern şi nu mai încerci niciodată de ruşine.

In schimb dacă continui şi încerci din nou şi din nou, când te uiţi la ce ai învăţat eşti super-câştigat. Ai dobândit ceea ce se cheamă EXPERIENTA şi poate ştii ca e cel mai valoros lucru pe care îl poţi avea in aceasta viata.

Oamenii care nu vor să rişte şi să sufere sunt cei care nu au nimic.

Paradigma celor 4 etape de învăţare.

Ne este teama de eşec pentru ca nu vrem să arătam prost, asa ca încercăm să ascundem rahatul sub covor. Daca greşeala ar fi încurajată şi ai avea curaj să zici ”nu ştiu”, ai putea să înveţi repede să evoluezi şi elimini frica.

Nu e ruşine să zici ”nu ştiu”.

E ruşine să taci şi as faci aceleaşi greşeli.

E ruşine să taci pentru ca eşti o persoana orgolioasa şi ţi-e ruşine să ceri ajutor sau o părere.

Teama de a nu te face de ras. Teama de ce zic ceilalţi. Nu contează ce zic ceilalţi. Fa-ţi lecţiile şi evoluează.

Socrate, ca să primească elevi şi discipoli sub aripa lui ii supunea la un test. Ii punea să lege un peste mort cu o sfoara şi să îl tragă pe străzile oraşului in rasul întregii lumi. Astfel ii întărea împotriva părerii celor din jur şi se asigura ca vor avea curajul să îşi susţină propriile păreri chiar dacă întreagă lume e împotrivă lor.

Fie ca eşti copil, femeie, bărbat sau bătrân, ca fiinţă umana întotdeauna o lupta te aşteaptă.

Nu uita asta niciodată.

“Greşelile unui om sunt uşile lui spre lumi nedescoperite.” – James Joyce

“Un om poate eşua de multe ori însă nu este un ratat pana când nu începe să dea vina pe altceva pentru eşecurile lui. ”John Burroughs

Exista iubire?

Cine nu isi doreste un suflet pereche, un partener care sa ii fie alaturi pentru totdeauna? Probabil aventurierii care vor sa fie independenti. Dar cum ramane cu cei care isi cauta jumatatea si au impresia ca nu o vor gasi vreodata?

Tu de cate ori ai intalnit pe cineva si ti-ai zis ca el/ea e sufletul tau pereche, ca apoi sa va despartiti, sa intalnesti pe altcineva si sa spui ca de data asta chiar ti-ai intalnit jumatatea, iar istoria sa se repete?

Cati nu spun ca fostul partener chiar a iubit-o, dar nu a fost sa fie, caci iubirea lor s-a stins. Ei bine, iubirea nu se stinge, ci pur si simplu nu a fost iubire.

Nu exista "a iubi un pic sau pentru putin timp" asa cum nu exista "a fi insarcinata un pic". Ori iubesti ori nu. Iubirea adevarata dureaza toata viata si ea presupune sa il/o iubesti tocami pentru ca e asa cum e si il/o consideri perfect/a pentru tine.

Daca nu iti place tot la persoana de langa tine, atunci nu are rost sa te complaci in relatii efemere, care se vor sfarsi intr-un final, doar de dragul de a fi cu cineva sau ca sa nu mai fii singur. De ce sa iti pierzi timpul si cate un pic din suflet, sanatate si demnitate cu cineva care nu merita iubirea ta, cand poti sa astepti sa gasesti persoana potrivita pentru tine 100%.

Asta inseamna suflete pereche, fericire sentimentala si iubire adevarata. Cand gasesti pe cineva care este exact cum iti doresti, iar el/ea te place exact cum esti si nu va doriti sa schimbati ceva unul la celalalt si va acceptati si respectati pentru ceea ce sunteti, sa stii ca acea relatie va rezista.

Multi confunda atractia sau sentimentul de bine pe care il simti cand esti cu partenerul, cu iubirea. M-am saturat sa aud "stiu ca pe mine m-a iubit cu adevarat, pe ea/el nu o/il va iubi cum m-a iubit pe mine".

Daca e cu altcineva, e clar ca nu te-a iubit, deci nu te mai imbata cu apa rece, ca sa eviti sa mai patesti la fel. Altii spun "daca nu m-ar fi iubit, de ce ar mai fi stat cu mine?". Raspunsul e foarte simplu: pentru ca se simtea bine in acea relatie, obtinea ce isi dorea de la tine (poate bani, poate sex de buna calitate, poate siguranta ca nu il/o vei insela, caci era sigur/a de sentimentele tale). Si cand brusc se termina, te intrebi de ce.

Pentru ca te-ai amagit singur/a, pentru ca nu ai facut distinctia dintre iubire si starea de bine pe care o aveai cand erati impreuna. Raspunzatori de stare de bine sunt hormonii, substantele secretate de organismul tau.

Oxitocina, serotonina sunt secretate in timpul actului sexual si alte momente fericite, mai ales la femei si ele sunt primele care cad in plasa ca mustele crezand ca iubesc si sunt iubite. Mai exista si stupiditatea unora care spun ca iubesc si sunt iubite si suporta "din iubire" violente fizice si verbale.

M-am saturat sa vad fete care sufera pentru ca au fost parasite, sotii si copii parasiti de barbati, doar pentru ca au facut greseala de a crede ca erau iubite. Se mai spune ca la inceput nu era asa, ca el/ea s-a schimbat in rau. Daca s-a schimbat e pentru ca cineva sau ceva a determinat schimbarea. Daca v-ati intelege, nu v-ati schimba in rau, ci ati evolua impreuna inspre bine.

Nu va mai complaceti in relatii temporare de cativa ani, un an sau cateva luni, decat daca asta va doriti. Daca vrei pe cineva cu care sa ramai o viata intreaga, ai rabdare pana intalnesti pe cineva cu care sa poti petrece o viata fericita si armonioasa, caci nimic nu inalta sufletul mai mult ca iubirea.

Daca va iubiti, nu va plictisiti unul de celalalt dupa cativa ani, ci adorati sa faceti impreuna aceleasi lucruri dintotdeauna. Monotonia nu apare intr-un cuplu de suflete pereche, ci tot ce fac impreuna e frumos si are farmec.

Sunt miliarde de oameni pe pamant, fiecare avand o jumatate, un suflet pereche. Trebuie doar sa ai rabdare si sa iti doresti sa il gasesti, iar universul ti-l va aduce.

Inca un sfat ca sa nu va pierdeti timpul: sa nu crezi ca oamenii opusi vor fi fericiti. Poate s-or atrage opusurile, dar nu fac casa impreuna. Gandeste-te doar cum ar fi sa fie un inger cu un demon, unul e pur, cuminte, bun, vrea pace liniste, iubire, fidelitate, iar celalalt vrea zgomot, multe aventuri etc.

Ce-i drept, yin si yang (jumatatile simbolului perfectiunii, al sufletelor pereche, ale androginului, fiinta perfecta) sunt total opuse, tocmai de aceea nu sunt impreuna. Nu pot trai impreuna. E doar un simbol, care nu e valabil in cazul cuplului, ci mai degraba in cazul unei fiinte individuale. Mai degraba se refera la echilibrul in interiorul unui om, el trebuie sa fie jumatate asa si jumatate asa, ca sa fie echilibrat.

Deci pentru a va scuti de suferinta, nu va cuplati cu cineva cu care nu aveti in comun dorintele, visurile sentimentale. Idealuri diferite pe plan profesional e normal sa aveti, doar sa va respectati si sa va sprijiniti reciproc e nevoie. Eu la partea conjugala ma refer cand afirm ca trebuie sa coincida idealurile sentimentale.

Pana la urma toti vrem sa fim fericiti, de noi depinde calea spre fericire. Tu decizi cum vrei sa iti fie viata sentimentala: fericita sau presarata cu mici bucurii temporare. Fie-va mintea luminata sa faceti alegerea corecta,care sa va aduca fericirea!

Ce inseamna adevarata dragoste ?

Un renumit profesor se afla in fata unui grup de tineri care erau contra casatoriei.

Tinerii argumentau ca romantismul constituie adevaratul sustinator al unei perechi si ca este de preferat sa termini cu relatia atunci cand se stinge, in loc sa intri in monotonia unei casnicii.

Profesorul le-a spus ca respecta opinia lor, dar le-a relatat urmatoarele:

Parintii mei au trait 55 de ani casatoriti si intr-o dimineata mama mea cobora scarile ca sa-i prepare tatei micul dejun. A facut un infarct si a cazut. Tatal meu a ridicat-o cum a putut si in graba a urcat-o in camioneta.

Cu toata viteza, depasind, nerespectand regulile , ajunse la spital, dar din nenorocire cand a sosit, ea murise.

In timpul inmormantarii tatal meu nu vorbi si avu o privire pierduta. Aproape nu a plans deloc. In noaptea aceea noi copiii am stat alaturi de el.

Intr-o atmosfera de durere si nostalgie, ne-am reamintit frumoase anecdote. Tata i-a cerut fratelui meu, teologul, sa-i spuna unde este mama in acel moment. Fratele meu a inceput sa-i spuna despre viata de dupa moarte, presupuse cum si unde ar fi ea.

Tatal meu asculta cu mare atentie si deodata a cerut:

-Duceti-ma la cimitir.

-Tata, am raspuns, este 11 noaptea, nu putem merge la cimitir acum.

El a ridicat vocea si cu o privire de sticla, a zis:

- Nu discutati cu mine, va rog. Nu discutati cu un om, care tocmai si-a pierdut ceea ce a fost sotia sa timp de 55 de ani !

S-a produs un moment de liniste respectuoasa si n-am mai discutat nimic. Am plecat la cimitir, am cerut voie paznicului si cu o lanterna am ajuns la mormant.

Tatal meu l-a mangaiat, a plans si ne-a spus noua, copiilor lui, care vedeam aceasta scena impresionati:
- Au fost 55 de ani buni...stiti ? Nimeni nu poate vorbi de dragostea adevarata, daca nu are idee ce inseamna sa imparti viata cu asa o femeie.

Dupa o pauza, fata i s-a luminat:

- Ea si eu am fost impreuna in acea criza cand am schimbat serviciul, am facut echipa cand am vandut casa si ne-am mutat din oras, am impartit bucuria de a vedea copiii nostri terminand scolile, am plans unul alaturi de altul la pierderea fiintelor dragi, ne-am rugat impreuna in sala de asteptare a unor spitale, ne-am sprijinit in durere, ne-am imbratisat in fiecare Craciun, si ne-am iertat greselile...

Acuma a plecat si sunt multumit, stiti de ce ? Pentru ca a plecat inaintea mea, nu a trebuit sa traiasca agonia si durerea de a ma inmormanta, de a ramane singura dupa plecarea mea. Voi fi eu cel care va trece prin asta si ii multumesc lui Dumnezeu.

O iubesc atata, ca nu mi-ar fi placut sa sufere.

Cand tata a terminat de vorbit, noi copiii aveam fetele pline de lacrimi. L-am imbratisat si el ne-a consolat:
- Totul e bine, putem merge acasa, a fost o zi buna.
In noaptea aceea am inteles ce inseamna adevarata dragoste.

Difera mult de romantism, nu are prea multe in comun cu erotismul, mult mai bine se leaga de munca si grija pe care o au doua persoane casatorite real.

Cand profesorul a terminat de vorbit, studentii nu l-au putut combate, acest fel de dragoste era ceva ceea ce ei nu cunosteau.

Egoisme, iubiri, rautati, ganduri

Trecem prin viata muti si surzi, uitam care ne e scopul, sau poate ca nu vrem sa il constientizam deloc.

E o mare pierdere ca in scoli nu se fac programe si cursuri despre “viata trece, nu este vesnica”.

Si despre “mai important ca orice bun material pe lumea asta este omul de langa tine”.

Vad oameni bogati in jurul meu, oameni care habar nu au sa traiasca, dar asta nu e cel mai rau lucru, mai rau este ca nu au habar sa iubeasca. Nu stiu sa se bucure atunci cand provoaca cuiva un zambet sau o stare de bine. Vad oameni care nu inteleg si nu simt cum e sa vrei sa te dai la o parte pe tine doar pentru a il face pe un alt om sa fie fericit. Asa scurt si efemer cum e sentimentul asta.

Spuneam despre cum e sa te dai la o parte. Dupa parerea mea, cea mai adanca liniste sufleteasca o experimentezi in momentul in care renunti la tine, la egoism si la orice alt sentiment negative, si iubesti persoana de langa tine, fie ea mama, tata, copil, alta ruda, prieten sau iubit. Il iubesti, il ingrijesti, il faci pe plac, il asculti, il mangai, il imbratisezi, ii alini suferintele, si lipsurile, ii daruiesti timpul tau.

Multi ma acuza de prostie. Din pacate (sau din fericire) asta este felul meu, si a catorva alti oameni ca mine, de a fi. Pierd timp pentru altii, ma bucur pentru altii, sunt aproape de altii aproape cum nu sunt nici de mine.

Psihologic vorbind este de fapt o tulburare emotionala. Omul este proiectat sa fie egoist. Ne nastem singuri si murim exact la fel, oricat ne-ar placea sa credem altceva. Indiferent cine este alaturi de tine, aceste doua actiuni sunt absolut si fundamental, individuale.

Ma intreb: cum am putea sa nu fim egoisti?

De ce, daca iubim pe cineva, ne lovim de rigorile unei societati care ne impiedica sa spunem asta “din prima”…ca poate….vom fi raniti. Asa si? Nu exista dragoste fara suferinta, fix la fel cum nu exista zi fara noapte, si orice alta combinatie contrastanta insa formata din elemente interdependente.

El si ea. Se cunosc.Se plac. Sunt atrasi unul de celalalt. Fac sex.Comunica, se inteleg bine. Se distreaza impreuna. Se ajuta. Se alina.unul pe celalalt.Isi aduc fericire unul celuilalt.
In mod evident, din descriere rezulta ca se iubesc. E, insa pentru ei NU este chiar atat de evident.. Nu-si fac declaratii, nu-si exprima sentimentele cele mai profunde, pe baza rationamentului “am timp, trebuie sa treaca timp, n-a trecut destul timp” (asta ca sa nu vorbesc de cazurile triste spre penibile “nu e el “alesul” ca nu are studii superioare sau alta prostie impusa, din nou, tot de o societate a consumului) samd. Si a doua zi, el moare. Sau ea moare.

Avem timp. Numai ca nu il utilizam.

Nu facem lucruri pur dezinteresate pentru binele celuilalt. Ok. Ii spun ca il iubesc, DAR astept acelasi lucru in scimb. DE CE? Daca iubesti pe cineva, daca ii doresti binele, NU astepti nimic in schimb.

Despre romantism....si nu numai

Romantismul insumeaza multe lucruri.

Oare sunt o fire romantica? Nu am considerat asta. Sunt indragostit tot timpul de ceva din jurul meu.

Sunt indragostit de viata, sunt indragostit de ce e frumos, de ce ma induioseaza, de prietenii mei, de lucrurile neinsemnate care ma fac sa zambesc, de internet, de cuvinte, de muzica, sunt indragostit de tine, cel care citesti acum pentru ca iti pierzi timpul citind gandurile mele.

Sunt indragostit de iubire, de diversitatea sentimentelor si de starea care mi-o induc.

Oare asta ma face un romantic?

Adesea ma gandeam ca fetele obisnuiesc sa spuna ca vor un barbat romantic.

Stiu ele ce cer? Am putea recunoaste romantismul?

Cum ar reactiona daca ar primi poezii de dragoste, serenade?

Daca ni s-ar aminti tuturor la fiecare pas cat de mult insemnam pentru o alta persoana?

Nu ne-am speria de tot ce se intampla?

Sigur nu o sa spunem “ha! ma iubeste, ce fraier.” ? Sau “cine are nevoie de poezii si alte dulcegarii, eu vreau rochita aia de la Prada! “.

Suntem insensibili, nu mai recunoastem frumosul. Nu ne mai incanta ce ar trebui.

Ma tot seaca si jocurile dintr-o relatie interumana. Imi tot spun, de ce trebuie sa ne jucam de-a indiferenta pentru a face pe cineva sa ne placa?

De ce trebuie ca teoria celui de-al 11-lea barbat sa existe?

Este stiuta in diverse forme.

Ceea ce am eu in minte suna cam asa:

Intr-o incapere sunt zece barbati si o femeie. Toti o servesc si se poarta frumos cu ea. Cel de-al 11-lea barbat intra, ii spune “hey. buna.” se intoarce si se baga in vorba cu ceilalti barbati. Acela este barbatul pe care Ea il vrea.
De ce ne atrage ce nu putem avea?

De ce, desi nu imi plac jocurile astea pentru ca ne complica prea mult existenta, au efect si asupra mea?
De ce preferam minciuna in locul adevarului? Pentru ca este mai frumoasa. Pentru ca nu putem suporta adevarul. Pentru ca suntem prea greu de multumit.

Mi-am dat seama de multe ori de cat de mult se vorbeste si se cauta cat mai multe informatii despre iubire si despre sex. Despre asta vorbesc prietenii mei. Despre asta vorbesc fetele.

Asta se cauta pe google. Nu stim sa iubim, hai poate ne ajuta google.

Ce trebuie sa fac la prima intalnire, cu ce sa ma imbrac, nu se mai pune problema daca va sarutati de la prima intalnire. Acum ele pun intrebarea: “Sa cedez din prima seara?”.

Ce gandesc barbatii, ce gandesc fetele, ce vor ele, ce vor ei?

Baieti stiti de ce nici macar Freud in cei 83 de ani de viata nu a reusit sa raspunda la intrebarea "Ce vrea de fapt o femeie?"

R: Nu veti şti niciodată.

Statutul social si personalitatea alfa

Nimeni nu te poate face sa te simti inferior fara consimtamantul tau. (E. Roosvelt)

Ai auzit vreodata de o vorba din batrani care zice:” Nimeni nu te poate considera inferior fara ca tu sa ii permiti!”?

De aici incolo, treaba devine simpla.

Puterea e la tine. Depinde daca o dai sau nu celor din jur. Sau poate iti place sa fii o fiinta chinuita, terorizata si stresata, caz in care retrag ce am spus.

Ce inseamna alfa?

In cazul barbatilor inseamna ca intr-un grup exista un individ care este lider si care va avea parte de femeile cele mai atragatoare.

In cazul femeilor o femeie alfa este cea pe care celelate femei o invidiaza pentru succesul pe care il are si pe care toti barbatii o vor ca partenera.

Barbatul si femeia alfa isi asuma responsabilitatea pentru binele “ haitei”, adica a grupului in care sunt lideri.

Acestea sunt definitii foarte simple si superficiale insa contin esenta adevarului.

Asadar, sa ai personalitate alfa inseamna sa iti dezvolti acele abilitati care te fac pe tine alfa intr un grup.

Peste tot unde exista grupuri exista o ierarhie.

Dar ierarhiile si contextul se schimba.

Intr-o echipa de sport exista un capitan.

Intr-o familie exista un cap al familiei.

Intr-o clasa exista liderii, nu cei desemnati ci cei care sunt recunoscuti astfel de ceilalti.

Intr-o puscarie exista seful de camera, de obicei cel mai vechi, respectat si bun la bataie.

Acestia nu sunt lideri desemnati, ca la munca, unde managerul e pus acolo si investit cu autoritate.

Alfa sunt cei care ISI ASUMA rolul de lideri in primul rand. Prin ceea ce fac.

In lumea animalelor, a mamiferelor, exista in orice specie indivizii alfa. Ei sunt responsabili pentru majoritatea imperecherilor din grup. Pentru ca natura cere ca cele mai bune gene sa fie transmise mai departe.

Vom vorbi mai pe larg despre acest lucru insa acum cateva cuvinte despre personalitatea alfa in specia umana.

Statutul social

.

Televiziunea si mass-media. Ne inoculeaza modele despre cum ar trebui sa fim, ce masina, haine sau telefon mobil trebuie sa ai ca sa fii o persoana importanta.

Si apoi vedem o turma intreaga de oameni nefericiti pentru ca nu au ceea ce au vazut in reclame. Zilele trecute m-am intalnit cu o persoana care zicea “ Sunt putin trist, ca tocmai m-am uitat la stirile de la televizor”

Asa iti trebuie! Nu ai o carte de citit? Niste mp3-uri de ascultat sau seminare inregistrate de vizionat? Oamenii stau in zona de confort si asteapta sa se intample lucruri bune pentru ei.

La fel cum parintii si bunicii nostri ne indemnau sa ne angajam ca sa avem o slujba stabila si o carte de munca. Acum parintilor li se trage 25% din salar iar bunicilor 20% din pensie.

Acum parintii si bunicii TAC!

Asa se intampla cand urmezi turma si nu ai destula personalitate ca sa iti urmezi vocea destinului.

Intr-o lume superficiala care alearga dupa recompensa imediata….un novice isi imagineaza ca sa ai statut social inseamna sa ai bani, o masina magica si un casoi urias.

Nu as putea sa contrazic aceasta afirmatie decat astfel: Cand esti intre alti oameni care au aceleasi lucruri ca si tine, si iei picioare in fund in fiecare zi de la ei pentru ca nu ii impresioneaza lucrurile materiale si tu esti cu o atitudine de ratat, ce se alege de statutul tau social?

Ai ghicit…PRAFUL

Asadar daca crezi ca statutul social depinde de aceste lucruri materiale mai gandeste-te odata. Statutul social vine din cu totul alte lucruri:

- atitudine

- respect

- crearea de valoare

- abilitatea de a-ti urma visurile

Un rege nu se naste, ci devine, i-a spus Philip fiului sau Alexandru cel Mare care a cucerit intreaga lume cunoscuta la vremea lui.

La fel, un alfa nu se naste, ci devine. In orice specie, inclusiv cea umana.

Traim in grupuri sociale, poate ca ne nastem egali, insa virtutile noastre ne fac sa fim unici si diferiti..

In orice grup se intampla ca o persoana are un statut si o autoritate mai mare.

Cand exista mai multi cu statut social asemanator, incepe conflictul, concurenta, competitia.

Verbala, fizica, psihologica mai ales.

Nu am scris nici un rand despre personalitate alfa gandindu-ma ca eu detin adevarul suprem, ca numai calea mea este cea care trebuie urmata.

Cand spun ca eu pot ajuta o persoana sa isi dezvolte personalitatea alfa ma refer la urmatorul lucru:

Toti oamenii se nasc cu potentialul de a vorbi.

Dar sa presupunem ca nu ai noroc in viata si ajungi de la o varsta foarte frageda sa fii crescut in padure de animale salbatice.

Exista peste 40 de cazuri foarte bine documentate de astfel de copii,
crescuti de animale, in mare parte de lupi, dar si de antilope, gorile si alte vietuitoare.

Iti las acest link , care este in limba engleza dar este foarte bine documentat in
aceasta privinta.

http://www.feralchildren.com/en/index.php

Ceea ce este uimitor la acesti copii, este ca daca au depasit varsta de 3-4 ani si nu au invatat sa vorbeasca, toate incercarile ulterioare de a-i invata sa vorbeasca, dupa recuperarea acestor copii de catre oamenii de stiinta, s-au soldat cu esecuri.

Asadar , daca nu esti ca Mowgli din Cartea Junglei si nu ai in jurul tau animale geniale care te invata sa vorbesti, te nasti cu potentialul de a vorbi si mori fara sa scoti in viata ta un cuvant.

Daca nu te-ai prins inca unde vreau sa ajung, da-mi voie sa continui.

Eu cred, dupa cativa ani de citit si experimentat, ca toti oamenii, asa cum se nasc cu potential de a vorbi, se nasc cu potential pentru ca intr-o zi sa fie alfa.

Cu toti ne nastem cu potential pentru inmultire si supravietuire.

Si pentru ca suntem oameni si nu animale, si am evoluat mai bine decat orice alta specie, inmultirea s-a transformat in atractie sexuala si iubire, iar lupta pentru supravietuire s-a transformat in lupta pentru statut social.

Insa majoritatea oamenilor se nasc, traiesc si mor in echivalentul unei jungle cand vine vorba de personalitate.

La fel ca si copii din padure, se nasc cu posibilitati pe care nu ajung sa si le exploreze niciodata in intreaga lor viata.

As putea sa scriu o intreaga carte doar despre piedicile pe care societatea si sistemul educational le pun tinerilor din intreaga lume cand vine vorba de dezvoltat potentialul pe care natura l-a oferit, insa nu este nici locul si nici timpul pentru asta.

Asadar acum ajungem si la personalitate alfa si la scopul meu.

Daca ai potentialul de a fi bun in atractia sexuala, de a avea succes in viata, statut social inalt si nu ai reusit sa il valorifici, asta nu inseamna ca nu poti.

Cu cat trece timpul e mai greu, aceste lucruri , despre sex si iubire, despre pozitita in societate si bani, trebuie sa le inveti inca de pe bancile scolii, insa stim cu totii ce te invata la scoala.

La scoala nu te invata cum sa ai succes in iubire sau cum sa iti satisfaci partenerul sexual in asa fel incat sa fie satisfacut si sa nu caute satisfactie in alte parte.

La scoala nu te invata cum sa iti faci afacerea proprie si nici statul nu te ajuta cu nimic, in schimb te invata cum sa iti faci un C.V. cat mai frumos si sa iti faci numarul in fata celor de la interviu, si POATE ti se va oferi sansa de a fi un sclav modern avand o slujba.

La scoala nimeni nu te ajuta sa iti dezvolti creativitatea, pentru a gasi rapid solutii la problemele care le ai in viata, ci trebuie sa stai cuminte si ascultator,ca un mic sclav obedient si sa asculti de autoritatea de la catedra, sa memorezi o carte intreaga si sa o reciti in timp ce esti plesnit cu joarda peste fund.

Si apoi cand se alege praful de tot potentialul de a face lucruri minunate in viata, cine e de vina?

Pesonalitate alfa inseamna sa iti dezvolti la maxim acele calitati pe care le-ai mostenit genetic de la parintii tai, si crede-ma ca in fiecare dintre noi zace adormit un potential urias.

Eu nu creez personalitatea nimanui, doar pe a mea. Eu doar spun oamenilor ca se poate, si am si o solutie.

Inlatura obstacolele din calea ta ce te opresc sa iti dezvolti ceea ce ai deja, potentialul si aptitudinile cu care te-ai nascut si pe care le-ai mostenit genetic de la parintii tai, dar nu le-ai descoperit sau ai fost oprit sa ti le dezvolti de catre anturajul in care te afli, mediul in care te-ai dezvoltat sau educatia pe care ai primit-o.

Sa iti poti dezvolta complet personalitatea, este o perspectiva ce nu ai voie sa o ratezi.

Insa daca in mod continuu suferi esecuri, cei din jur te descurajeaza si iti spun ca nu poti sa faci nimic, ajungi sa iti pierzi toata increderea in tine si fortele tale si te indoiesti ca ai putea sa faci tot ceea ce iti doresti. Si poate mergi prin viata cu tot potentialul acela adormit si pe care nu mai sti cum sa il trezesti.

Nu rata sansa unei vieti implinite, devino o personalitate alfa

Pe curand.

Teama de a nu gresi

Pana la un punct teama este buna. Te ajuta sa fii atent, sa fii alert. Ajuta sa te depasesti, sa te gandesti de doua ori cand faci un lucru. Pe scurt – te ajuta sa faci bine un lucru, daca tot il faci.

Dar dincolo de acel punct apare inhibitia. Apare blocajul: nu faci nimic de teama sa nu gresesti.
Sau astepti tot timpul sa ti se dea instructiuni sau sa ti se spuna ce trebuie sa faci.
Victima sigura a celorlalti, victima sigura a vietii.

Senzatia pe care o lasa aceste persoane este de calculator care nu a primit comanda: asteapta tot timpul comanda si sa se apese ENTER. Nu primeste comanda – sta cuminte in „Stand by” sau se agita de colo colo in cautare de instructiuni.

Este pe departe una din cele mai mari bariere in realizarea in viata. Ca si cum ai merge tot timpul cu frana de mana trasa, atat in evolutia profesionala cat si in cea personala.

Ori daca infrunti putin aceasa teama realizezi ca simplul fapt de a nu face nimic de teama sa nu gresesti este o greseala mai mare decat sa faci ceva gresit. Cel putin daca faci ceva si gresesti ai ocazia sa descoperi ce ai gresit, sa inveti. Iar data viitoare nu vei mai gresi. Vei deveni mai bogat cu o experienta.

Asa ca pune mana si descopera unde ai blocaje datorate fricii de a nu gresi; studiaza si vezi de unde apar; si abordeaza-le – cu atentie, cu grija, dar abordeaza-le. Si actioneaza.

„In acest joc de carti numit viata, noi nu putem juca decat cartile pe care le-am primit, tinand cont si de talentul nostru la joc.
Cei care insista sa primeasca alta mana de carti sunt cei predispusi catre un esec sigur.
Nimeni nu ne intreaba daca dorim sa jucam. Aceasta optiune nu ne apartine. De jucat trebuie sa jucam oricum.
Singura optiune este legata de felul in care vom juca aceste carti.”

Avantajele gandirii pozitive

A gandi pozitiv este , fara indoiala, cel mai bun atuu, al carui sens ramane dorinta de a fi fericit, de a gasi sensul perpetuu al vietii, in adevaratul sens al cuvantului.

Poate multora li s-a intamplat sa aiba o zi frumoasa si apoi sa auda o remarca nu tocmai placuta, care sa le strice toata buna dispozitie. Cuvintele pot intepa unori mai tare decat spinii si pot creea o impresie fada despre libertatea de alegere intre bine si rau.

Traim inconjurati de cuvinte, de priviri sincere sau mai putin oneste. E usor sa judecam pe altii, dar mai greu sa ne uitam la barna din ochiul nostru, spune un proverb. Putini sunt cei care acorda importanta acestui joc de cuvinte. De obieci e mai bine sa critici decat sa fii autocritic. De aceea, este foarte important sa gandim pozitiv. Sa nu ne lasam afectati de anumite gesturi sau expresii aruncate fara sens.

Avantajele gandirii pozitiveA gandi pozitiv inseamna a-ti creea un scop in sine, o certitudine ca lumea nu este un capat de ata. A gandi pozitiv inseamna in primul rand a avea incredere in tine, a reusi sa vezi mereu si parte buna a lucrurilor. Asta inseamna ca, atunci cand crezi ca nu exista o iesire dintr-un impas, fie el cat de mic, sa crezi in sansa ca maine va fi altfel. Nu e bine sa vezi numai partea goala a paharului! Totdeauna este loc si pentru mai bine. Daca totul ar fi roz, nu ar mai exista critica! Si nici sensul gandirii pozitive!

Ce e mai frumos si mai simplu, decat un zambet, un gram de optimist intr-o lume in care, se pare ca oamenii nu mai au loc unii de altii. Trebuie sa invatam sa tratam cu cat mai multa indiferenta persoanele rauvoitoare, invidioase pe fericirea noastra . Ori fericirea ne apartine, o dobandim cu greu si e dreptul nostru sa ne bucuram de ea in fiecare clipa. Sa ne-o asternem pe chip si s-o afisam cu mandrie. Si sa nu uitam sa le-o impartim si altora.

Gandirea pozitiva este un atuu pentru frumusete (mai ales interioara!), comportament, altruism, chiar si numai pentru un cuvant! Exista atatea gesturi simple, nevinovate care ne pot lumina chipul. Daca oamenii ar fi ca florile, ar fi numai zambet, toata lumea ar radia de intelepciune si fericire. Din pacate, omul este singura dintre vietuitoarele pamantului, inzestrat cu ratiune, vointa si sentiment, atitudini, comportamente...

Ghioceii au inflorit inaintea ultimei zapezi si, optimisti, incapatanati de optimism, au scos iarasi capusorul dupa ultima zapada, tocmai cand ar fi trebuit...sa se ofileasca sau si mai rau...
Ce exemplu! Poate unii...mai sceptici or sa spuna: prostii! Este bine sa se gandeasca inainte de a da verdictul final... Dumnezeu ne-a facut buni, cooperanti, frumosi. Ne-a imapartit tuturor calitati dar si defecte. E libertatea fiecaruia de a alege.

A gandi pozitiv este o arta care se invata. In fiecare zi ar trebui sa studiem cate putin, caci rezultatele or sa apara. Sa acceptam criticile cu zambetul pe buze. Sa adoptam varianta pesimistului “unde e loc de rau, se poate si mai rau”. Sa facem haz de necaz.

Optimismul ne poate aduce beneficii nesperate: o sanatate mai buna, un job sau o potentiala relatie. Conform unor studii, oamenii care gandesc pozitiv sunt mai putin stresati, suparati, deci au sansa de a trai mai mult. De asemenea daca la un interviu te prezinti sigur pe tine, optimist, ai sansa de a impresiona placut angajatorul, posibilitatea de a obtine job-ul dorit, crescand. Persoanele care gandesc pozitiv, interactioneaza mai bine in societate. Sunt mai placuti de ceilalti, deorece inspira incredere si energie pozitiva.

Este bine de stiut si faptul ca optimistii sunt mai norocosi decat pesimistii, vesnic nemultumiti, care au mereu ceva de obiectat.. Rautatile oglindesc de fapt frustrarile celor din jur. Nu stim niciodata ce ne rezerva viata. La un moment dat, poate vom avea nevoie chiar de cel pe care l-am subestimat.

A gandi pozitiv este , fara indoiala, cel mai bun atuu, al carui sens ramane dorinta de a fi fericit, de a gasi sensul perpetuu al vietii, in adevaratul sens al cuvantului.

Lupta dintre bine si rau

Lupta dintre bine si rau.


Oamenii cred ca viata lor este un bun personal. Viata nu este nici pe departe asa ceva, viata este o scoala. Pentru cei care il cauta pe Dumnezeu am un sfat: nu-l cautati ca este chiar aici in fiecare dintre noi. Toti avem in noi o parte buna si una rea care se confrunta in fiecare clipa a vietii noastre. Destinul ne este scris cu mult inainte de a ne naste. Venim pe aceasta lume cu el destinul pe care nu-l putem sterge sau schimba. Venim cu un spirit inocent ca sufletul unui copil si chiar daca avem in noi dorinta de al pastra nu avem cum pentru ca nu suntem singuri. In jurul nostru traiesc alti oameni fiecare cu destinul sau; pe cei de aproape noi ii schimbam sau ei ne schimba pe noi. Fiecare persoana pe care o intalnim cu care intereactionam are un rol in viata noastra asa cum si noi avem unul in viata lor. Impotriva supararilor vietii, a nenorocirilor el ne-a trimis un singur ajutor, speranta de mai bine, cea care atunci cand este incarcata de noi cu putere ne da ideea ca ne putem croi o viata minunata de unul singur si uite asa cand o ducem bine uitam de El, credem ca totul ni se datoreste. Nu este adevarat, El ne da tot ce avem bun si rau pe aceasta lume ne da binele pe care l-am facut intr-o alta viata si de asemenea raul pe care l-am savarsit. Aceastea doua se bat continuu in noi raul si binele in fiecare clipa a vietii noastre. Din pacate de cele mai multe ori raul invinge pentru ca noi avem multe necesitati, necesitati ce apar din cauza faptului ca suntem intrupati ca avem un trup. Aceasta este pedeapsa noastra, suntem nevoiti sa muncim sa-l hranim sa-l imbracam etc. De aici apare necesitatea de a avea bani de a avea o slujba si nu are importanta cat avem vrem mai mult si mai mult. Ne inraim ne furam unul pe celalalt ne ucidem cateodata uitam din lipsa de timp ca suntem aici sa ne hranim partea cea buna din noi si in cele din urma murim cu o povara karmica mai mare decat cea pe care o aveam la nastere; si daca ne-am opri ar fii bine dar tot acea parte rea din noi creaza necesitatea reancarnarii a unei noi vieti a unei noi sanse pe care marea majoritate o pierdem iar si iar. Opriti-va sa faceti rau, daruiti bucurie si incercati sa opriti acest dans al vietii si al mortii. O viata decenta poate avea oricine si mai mult de atat nici nu avem nevoie. Lupta pentru bani si putere a ucis destui, viata este scurta bucurati-va de ea si ajutati si pe cei din jur sa o faca. Dumnezeu este in noi si imprejurul nostru in tot ceea ce inseamna viata. Protejati viata, fiti buni si ii castigati dragostea iertarea pacatelor si viata vesnica. Fiti rai si egoisti si nu castigati decat o alta viata in care sa platiti tot raul pe care la-ti facut; si asta nu pentru ca El va uraste ci pentru ca va iubeste si vrea sa va dea o alta sansa. "Dumnezeu este in voi si imprejurul vostru. Ridicati chiar si numai o piatra si il veti gasi" - acest lucru este scris in Evanghelia lui Petru din pacate una dintre evangheliile interzise de biserica romano-catolica.

Si ti se pare normal sa pierzi acea persoana?!?

Sa pierzi acea persoana pe care candva o iubeai si inca o mai iubesti; acea persoana pentru care te dedicai zi de zi; acea persoana care pentru tine inseamna totul; acea persoana care cand zambea iti arata ca viata e frumoasa si merita sa fie gustata din plin; ca nimic nu este imposibil; ca totul este posibil cu si datorita Ei; iti aduci aminte de plimbarile in noapte; plimbarile prin parcul vostru; plimbari ce treceau cu viteza luminii; plimbari care ii ofereau sufletului placeri intense; plimbari ce te faceau sa uiti de tine si sa te gandesti numai la ea; plimbari in care ti-ai fi dorit ca timpul sa stea in loc iar tu sa-ti opresti pasii si sa te uiti doar in ochii ei, sa-ti vezi viitorul, sa te vezi pe tine si sa iti spui: "v-a fii mereu a mea"....chiar daca stiai ca asta nu se va intampla, iti amintesti betiile cu ea, cand radeati ca doi prosti fara motiv dar era minunat, era ceva special pentru voi, era momentul vostru, iti amintesti placerea cu care privea stelele, iti amintesti de ea, iti amintesti acele seri pe plaja, berea de dinaintea baii in marea sclipitoare, marea batuta de razele lunii rosie si rotunda, tigarea de dupa ...; iti amintesti cum urechile tale prindeau doar hohotele ei de ras, cum ochii tai vedeau doar surasul ei, cum mana ta simtea doar pielea ei fina, cum inima ta batea de 10 ori mai tare si cum buzele tale le mangaiau pe ale ei, apoi asculti melodia care va linistea pe amandoi, melodia voastra, o asculti si te gandesti ca tu nu meriti sa treci prin aceste chinuri, sa simti durerea asta, te gandesti la greselile pe care le-ai facut, te gandesti ca inca ai mai putea sa schimbi ceva, te gandesti daca si ea se gandeste la tine, te gandesti oare cum se simte, oare cu cine si unde este, oare face lucrurile pe care le facea cu tine, oare se distreaza, oare ii este dor de momentele cu tine si daca ii este, oare vor reveni acele momente; deodata realizezi ca te afli in "the spot" locul vostru, locul unde va simteati in siguranta, feriti de lumea de afara, erati doar VOI: tu, ea, muzica, stelele, luna si intunericul perturbat de aceste corpuri ceresti. Incep sa iti dea lacrimile, te simti ca o "muiere" dar te simti mai bine daca plangi, simti ca dai tot veninul afara, simti ca va exista un nou inceput, speri ca durerea sa se piarda, speri ca va veni si ziua in care vei realiza ca ea pentru tine nu mai inseamna nimica, nu va mai fi decat o amintire, o amintire de "amuzament" si nu una dureroasa cum este acuma, speri ca vei gasi pe cineva care sa iti acopere durerea dar parca chiar si acele care te vor nu te pot avea pentru ca tu inca mai SPERI la ea, ti-e frica sa fii vazut cu altcineva de mana pe strada, ti-e frica de ochii ei, chiar daca stii ca nu vei mai fi cu ea, inca mai speri, ochii ei te inspaimanta si in acelasi timp te fac sa visezi, suflet nefericit cat ai plans, cat ai suferit, uita tot ce te-a ranit, uita tot ce ai iubit, dar nu uita sa iubesti din nou, sa iti aduci aminte de fiecare iubita, sa nu o uiti, sa nu o regreti si sa-ti aduci aminte cu placere de ea, sa te gandesti la clipele frumoase si sa nu repeti greselile, sa tii minte ca poate va urma una si mai buna, cu mai multe momente de fericire, nu va fi la fel, nimic nu va mai fi la fel dar calea dragostei ti se va lumina si vei simti din nou ca traiesti, vei simti iubirea, chiar daca stiu ca nu ti se pare normal sa pierzi acea persoana pe care ai iubit-o atat de mult, acea persoana la care te gandesti in momentul asta si inca o iubesti si inca speri; stinge tigarea, lasa fumul sa se risipeasca la fel ca si dragostea ta pentru EA!

Când iubirea vă face semn...

„Când iubirea copleşitoare vă face
semn, urmaţi-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile ei sunt aparent
grele şi prăpăstioase,
Şi când vraja ei paradisiacă vă
Cuprinde cu aripile ei angelice,
Supuneţi-vă misterului ei,
Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i
v-ar putea răni.

Iar când iubirea transfiguratoare
vă vorbeşte
Şi o simţiţi profundă şi divină,
daţi-i crezare,
Chiar dacă vocea ei ar putea
să vă sfarme visurile himerice,
Asemenea vântului de miazănoapte
care vă pustieşte grădinile.

Fiindcă precum iubirea vă încunună,
adeseori tot ea trebuie să vă şi crucifice,
Precum vă face să creşteţi mai repede
Şi îmbătaţi de fericire,
Tot ea trebuie să vă reteze uscăciunile
Şi să vă distrugă cât mai repede
Răutăţile şi egoismul.

Precum ea vă ridică, îmbătaţi de
Bucurie, până la înălţimea voastră ideală,
Alintându-vă cu o dumnezeiască
Gingăşie ramurile cele mai fragile
Care freamătă în lumina soarelui
Infinit al iubirii,
tot la fel ea va răzbate
ca o miraculoasă forţă purificatoare
până în adâncul rădăcinilor voastre,
zdruncinând încleştarea lor cu pământul.
Asemeni snopilor de grâu,
Ea vă seceră, niciodată întâmplător,
Vă treieră pentru a vă descoji,
Vă vântură pentru a vă curăţa de pleavă,
Vă macină până la înălbirea făinii voastre
Vă frământă până ajungeţi supuşi,
divini şi puri
Ca apoi să vă hărăzească focului său
şi să puteţi deveni pâinea cea sfântă
a nemuririi la ospăţul divin.

Toate acestea şi multe altele
vi le va da cu prisosinţă iubirea,
pentru ca astfel să vă puteţi cunoaşte
pe deplin tainele inimii şi să deveniţi
o parte din inima Vieţii Eterne
din care izvorăşte Iubirea.

Dar dacă, stăpâniţi de îndoială, egoism
şi meschinărie, suspiciune sau teamă,
veţi căuta doar tihna şi plăcerea
dragostei care permanent vi se dăruie
fără ca voi să iubiţi,
Atunci e mai bine să vă acoperiţi,
fiind înfrânţi, goliciunea
şi să ieşiţi din treierişul iubirii,
Spre a vă întoarce, rămânând închistaţi
şi singuri în lumea fără anotimpuri,
unde veţi râde,
dar nu cu întreaga voastră bucurie,
unde veţi plânge,
dar nu cu toate lacrimile voastre
pe care vi le-ar fi putut smulge extazul
iubirii.

Iubirea nu se dăruie decât pe sine şi nu
ia energia sa atotputernică, divină şi
misterioasă decât de la sine.

Iubirea nu stăpâneşte şi nu vrea
niciodată să fie stăpânită
de cel sau cea căruia i se dăruie.
Fiindcă iubirii adevărate îi este de ajuns
iubirea infinită, sublimă şi transfiguratoare
Când iubiţi nu trebuie să spuneţi
„Creatorul este în inima mea”,
ci mai degrabă ”Eu sunt acum topit
de iubire în inima Creatorului”,
Şi să nu credeţi că puteţi croi singuri
drumul iubirii, fiindcă iubirea,
dacă o meritaţi cu adevărat,
vă va arăta drumul ea însăşi.

Iubirea nu are nici o altă dorinţă decât
aceea de a se împlini prin totală iubire.

Dar dacă iubeşti şi trebuie să ai dorinţe,
fie ca acestea să fie:

Să te topeşti de iubire în tot şi să devii
izvor de iubire divină ce susurul în
noapte-şi cântă;

Să cunoşti adeseori durerea prea marii
duioşii;

Să fii rănit şi îmbătat de înţelegerea
iubirii;

Să te trezeşti în zori, cu inima mereu
înaripată şi să înalţi plin de recunoştinţă
mulţumire pentru încă o zi de iubire;

Să te odihneşti, copleşit de beatitudine,
la ceasul amiezii şi să cugeţi la extazul iubirii;

Să te întorci împăcat şi debordând de
fericire acasă la ora amurgului;

Şi apoi să adormi înălţând din inimă o
rugă pentru fiinţa iubită, iar pe buze să
ai un cântec de laudă.”

La despartire

Nu-i cere cadourile inapoi. E atat de meschin. Mai poti rememora fericirea mandra pe care ai incercat-o cand i le-ai oferit? Daca faci asta, n-o sa ramai cu nimic. Nici macar cu amintirile. Acum, poate ca iti vine s-o omori. Si sa te omori si pe tine. Milioane de feluri in care ai putea s-o ranesti. Niciunul dintre ele n-o sa-ti astampere setea. Sa ranesti femeia care ti-a ciopartit sufletul e ca si cum ai bea zeama de varza in desert. Dupa prima inghititura nu-ti va mai fi de ajuns un butoi intreg.

Demnitatea in suferinta pare a fi singura cale. E spirt pe rana deschisa. Ustura si curatza.Nu incredinta prietenilor tai povestea voastra. Ei te iubesc neconditonat si-ti vor face dreptate aruncandu-i vorbe de ocara. N-au fost in patul vostru cand ea-ti furnica spinarea cu o singura atingere. N-au fost nici cand iti lingea ranile provocate de razboaie sau batalii cotidiene. N-au fost in casa sufletelor voastre. S-au invartit in jurul ferestrelor aburinde in spatele carora voi doi erati unul, sarbatorind un Craciun cald. Si atunci? Ce rost au ei?

Esti singur in vartejul suferintei tale si daca vrei sa iesi trebuie sa tragi aer in piept si sa te scufunzi pana se sfarseste. Mai degraba iubeste-o pana cand iubirea ti se face apa si se scurge prin toti porii. Iubeste-o in absenta. Va fi ca si cum te-ai arunca de nebun intr-un zid. De sute, de mii de ori. Neclintit, zidul iti va rupe oasele, pielea ti-o vei zdreli, iti vei sfasia hainele pana cand te vei fi prelins in praful de la baza lui. Un somn lung te va cuprinde, apoi te vei trezi ca dupa un cosmar pe care vei incerca sa-l rememorezi. Soarele diminetii nu-ti va da timp si vei uita. Cu fiecare zi care va trece vei mai fi uitat putin cate putin...Vindeca-te singur. E tot ce poti face pentru tine.

In definitiv, cu cat vei ridica un zid mai inalt in jurul tau cu atat va fi mai bun cel care-l va sari. In cazul de fata, o alta femeie. Deschide-te oricui, fara oprelisti si curtea iti va deveni curand talcioc. Odata insa, zidul suferintei ridicat, vanatorii de chilipiruri care se vantura prin targurile suferintelor impartasite, se vor fi imprastiat care-ncotro.

Apoi, dupa un timp, va veni o EA, destul de nebuna si vanjoasa, la fel de singura si abatuta ca tine si se va catara pe zid. Pana sus de tot. Si te va gasi acolo in curte, nefacand nimic, si se va uita la tine cum tai frunza la caini si nu mai speri sa fii gasit. Si ziua aia, va fi ziua unui nou inceput:

Pentru ca, de atata tacere vei fi uitat sa vorbesti, de atata liniste vei fi uitat ca poti sa auzi, de atata plictiseala vei fi uitat sa razi si de atata singuratate vei fi uitat ca esti singur si ca asta poate sa se termine. Cocotata pe zid, fata-ti va zambi si se va da jos la tine si-o sa te invete din nou tot ce ai uitat. Un singur lucru n-o sa te invete: ca peste ceva timp, vei suferi din nou si-o vei lua de la capat, dar al naibii sa fiu daca nu asta ne e scris pe pamanturile astea pe care le semanam ca sa le culegem, o data pe an.

Al naibii sa fiu, daca ai nevoie de cineva ca sa suferi si mai apoi sa te vindeci…

Trăim in propria "agonie"

El era tanar. Se plimba cu ea prin parc si nimic altceva nu mai conta in acele momente. Stia cum sa se poarte cu lumea si lumea stia cum sa se poarte cu el. Lumea in esenta, nu doar oamenii… Pas dupa pas, pe carari facute printre flori, printre copaci, pe sub nori albi si cerul albastru, in aerul naturii, inmiresmat cu odorul minunilor colorate din mijloc de primavara. Erau numai ei si se bucurau de fiecare clipa. El simtea totusi o amorteala ciudata, o durere in piept si o caldura brusca. Peste toate, parca cineva il tragea usor in sus. Ridica privirea spre eter si-i venira in minte, rand pe rand, amintiri, chipuri, sentimente… Ea il privea si nu putea sa spuna nimic. Timpul parca s-a oprit putin in loc.
Undeva sus, peste norii nostri si alte ceruri vazute si nevazute, in tron statea un batranel. Stia bine ca jos era haos. Nu a iesit chiar frumos exercitiul sau din urma cu doua mii de ani si de atunci, lucrurile s-au tot stricat. Cu o mana sprijinind capul greu, batranul privea in golul ce-i umplea universul. Dupa cateva secunde, ii vine o idee. De langa tron, apuca o lanseta cu fir lung si tinteste printre norii sai. Ai fi zis ca la intamplare. Carligul coboara prin gol, prin vid, printre stele. Ajunge la norii nostri si trece de ei. Se duce intr-un parc, in mijloc de primavara…
In spatele lui, carligul se opri la cativa milimetri de ceafa. Caldura deveni tot mai prezenta si parca trupul mai avea putin si ii lua foc. Sus, batranelul auzi doi clopotei din aur. S-a prins ceva! Trage cu putere, se lupta, transpira, mainile il dor. Prada e tanara, legaturile sunt puternice. Infasoara firul pe tambur si parca nu se mai termina. Cu chiu cu vai, l-a adus in sfarsit langa el..
Jos, trupul pustiit se prabusi intr-o clipa. A ramas intins pe covorul verde, printre flori, sub cerul albastru. Ea era tot acolo, in neputinta sa faca sau sa spuna ceva.
Sus, batranelul aduce pretioasa captura aproape. Apoi striga la un domn asezat langa o poarta:
-Mai Petre, il vezi cat e de frumos?
-Toti sunt asa, Maria Ta. Sau ma rog, ar trebui sa fie...
-Nu stiu de ce, dar eu ii fac cum trebuie si toti se strica acolo jos, Petre.
-Stiu, dintre ei vin si eu. Asta e natura omului.Viata i-a fost oferita ca prin minune si isi cam bate joc de ea. Cei buni se ratacesc prin multimi si se contopesc, vrand nevrand cu ele. Cei rai formeaza multimile.
-Imi cer zilnic mii de lucruri, prietene. Unii vor bani, altii copii, altii sanatate. Vor sa ia examene, sa treaca interviuri, sa se uite o anumita persoana la ei, sa castige o echipa... Primesc miliarde de ganduri in fiecare secunda si incerc sa ma impart cumva ca sa-i satisfac pe toti. Iar cand capata ceea ce au cerut, putini stiu sa spuna multumesc...
-Cand te gandesti ca la inceput i-ai facut dupa chipul si asemanarea ta! Cand te gandesti ca apoi, dupa ce i-ai vazut pe ce cai apuca, ai trimis si pe cineva sa-i indrepte. Nici nu are rost sa spun mai multe.
-Vezi tu Petre, cand esti prea bun strica. Dar asta e poveste veche. Am una noua: povestea pescarului de suflete.
-Pescar de suflete? Te plictisesti, Maria Ta?
-Ba din contra. Dar mi-a venit o idee. Petre, tu stai la poarta de doua mii de ani. Te vad tot mai obosit, cu atatea suflete implorandu-se de tine. Eu cunosc mai bine toti oamenii. Mi-am facut dintr-o bucata de nor, o lanseta de aur, cu firul lung si carligul ascutit. Odihneste-te langa poarta amice si lasa-ma din tron sa fac un experiment. Lasa totul pe mana mea.
-Prea bine. Pescarul are si o captura, vad. Cine e norocosul?
- Vom vedea in scurt timp daca e norocos ori ba.
-Cum asa?
-E drept ca cine ajunge aici langa mine se poate numi norocos. Doar a scapat de acolo, de jos. Dar eu, Petre, fac un experiment. Intreb pestele daca vrea sa se intoarca in apa sau sa ramana aici...
Batranul face semn cu mana ridicata catre trei ingeri si sufletul ii este adus in fata.
-Te-ai lasat greu, baiete. Am transpirat tot tragand la tine. Pai e frumos?
-M-am vazut tot mai mic. Pe ea, la fel. De ce? Am gresit cu ceva?
-Din contra. Petre draga, zii tu, a gresit baiatul cu ceva?
-Sa fie multumit ca i s-a dat lui primul sansa asta!
-Despre ce sansa e vorba?
-Vezi tu tinere, pana acum fiecare isi traia viata dupa cum voia. La capatul drumului, oricat era el de lung, Petre ii intampina pe toti. Unii intrau, altii nu. Acum, il las pe domn sa mai stea locului o clipa si simplific lucrurile. Din cauza asta te-am adus aici. Stai linistit, timpul e oprit jos. Din cauza asta ea nu face si nu spune nimic. Nu se poate.
-Nu inteleg. De ce am ajuns aici?
-Voi pescui, rand pe rand, toti oamenii. Ii voi scoate din carcasele lor si-i voi aduce langa mine, intrebandu-i daca vor sa ramana acolo sau sa stea aici. Ce e atat de greu? Uitati de iad sau alte tampenii. M-am ingrozit de ce se intampla jos si dau tuturor sansa sa stea in spatele portii lui Petre. E clar acum?
-E cat se poate de clar, dar sunt pus in fata unei alegeri grele. Lumea ma infioara asa cum a ajuns sa fie. Cu ea totusi, nu-mi pasa de nimic. Eram doar noi. Numai pentru ea m-as intoarce si pentru nimic altceva. Daca o sa decid sa stau aici, ce se va intampla pe pamant?
-Mascam noi cumva. Un infarct, o hemoragie interna, un accident vascular cerebral. Stai fara griji. Ambalajul conteaza prea putin.
-De data asta ma intorc! Imi pare rau... Abia astept sa fiu iar cu ea. Trimite-ma jos!
-Cum doresti...
Cei trei ingeri elibereaza sufletul si acesta revine in trup. Tanarul deschide ochii, luand o gura uriasa de aer. Ea se sperie putin si-l intreaba ce a patit. El ii spune ca a calatorit pe undeva si e bucuros ca s-a intors.
-Esti cam ciudatel, ii arunca fata.
-Si eu te iubesc, ii spune el cu ochii nemiscati.
De sus, batranul si Petre privesc cu interes scena. Apoi se pun iar pe treaba. Pe pescuit, mai bine zis.
A tras rand pe rand toti oamenii. Putini din cei buni, poeti, artisti, muncitori simpli, pictori sau de orice fel si nelegati cum trebuie de lume, au ramas dincolo de nori. Cei rai, avizi dupa putere, bani si gust, s-au intors negresit, ignorand pana si raiul pentru avutiile de jos. Au ramas oameni buni, legati de vreo pasiune sau o iubire, amestecati printre cei rai. Lumea s-a schimbat prea putin...

-Iar am cam dat-o-n bara, Petre.
-Ma-ntorc la poarta, Maria Ta.